Micul joc de fotbal

Imi pare rau ca au trecut vremurile cand jucam un … ziceam noi … fotbal. Stateam la casa si un bun prieten, si vecin, aveam o “poarta”, defapt erau cateva tevi bine legate care la inceput au fost folosite ca suport pentru a bate covoarele, apoi suport pentru un leagan si intr-un final a fost poarta noastra. Poarta era destul de mare, avea undeva la vreo 2 m inaltime si vreo 3 m lungime, asa ca aveam unde sa ne marcam golurile. Pacat ca spatiul in care bateam mingea nu era suficient si se intampla dese ori sa spargem geamurile de la garajul vecinului. Parintii lui erau intelegatori, mai ales cand odrasla lor era autorul. Imi placea ca schimbau geamurile o data la saptamana, desi se stia ca saptamana viitoare se intampla la fel.

Am tinut-o cam asa vreo doua luni. Un geam schimbat la fiecare  saptamana, maxim doua, dar la un moment dat a iesit un scandal monstru, ca nu mai avem ce ne juca acolo , ca sa mergem in alta parte , ca nu noi da bani pe geamuri,  bla bla.

Nu am renuntat la poarta noastra, dar ne-am mutat cum ar veni in spatele ei. Nu a fost cea mai buna alegere.

Oricine, care a crescut la casa, stie ca trebuie sa ai un vecin pe care sa-l urasti din tot sufletul … acesta a fost vecinul langa care ne instalasem. Singura lui ocupatie era sa aiba grija de gradina si sa se ia la harta cu noi. Era mic, gras, tot timpul nervos si avea un mers ca de pinguin.

De obicei ne jucam cu mingi de 50000 sau 70000 lei, erau ceva mingi de cauciuc pe care nu ai cum sa le uiti, mai ales daca le simteai pe pielea ta.

Dupa cateva zile bune, fara incidente ( fara geamuri sparte, cu mosul oricum ne certam in fiecare zi ), vecinul a aparut cu artex. Era artex, artex, nu musama sau jeguri de mingi care le zburau peticile dupa doua – trei partide. Am uitat denumirea, se gasea doar la Leonardo pe atunci si era undeva la 800 de mii – 1 mil. Era o mandrie prin cartier doar sa zici ca stii pe careva care are un artex, dar mai ales sa zici ca ai jucat cu unul.

Nu se intampla sa jucam in fiecare zi cu artexul, trebuia sa fim cuminti, sa nu spargeam geamuri, sa nu ne certam cu mosu. Cand ne jucam cu artexul era lumea noastra. Chiar am inceput sa facem rost si de manusi din alea de “ski” cum gaseam iarna prin piata si le dadeam portarului. Eram cu adevarat profesionisiti. Aveam un artex, aveam “manusi de portar”, aveam o poarta imensa ( pentru noi ), preluam chiar si numele idolilor nostri romanii. Era un Hagi, un Ilie, un Popescu, un Stelea pe teren. Eram cei mai fericiti.

Toate bune si frumoase pana intr-o zi… O zi in care artex-ul mult iubit a trecut peste gard in gradina pinguinului. Mosul a venit cu mingea afara si a bagat cutitul in ea in fata noastra. Vedeai copii cu lacrimi in ochi. Vecinul il striga pe tata-sau. Eu puneam pe fata injuraturile de mama care le auzisem, dar nu le folosisem inca. Mosul injura inapoi. Scandal de scandal ….. Ma gandeam vine tata vecinului am pus-o si mai rau… dar a fost un pic diferit. Era atat de nervos si vecinul “senior” incat a mers direct la batran si i-a zis cateva de mama, parca in completare cu ce am zis eu. Si i-a zis ceva mosului ce nu am uitat niciodata: ” Ai sa vezi ca n-or sa vina copiii astia nici la inmormantarea ta, bosorog imputit “. Dupa vreo o ora de plansete, injuraturi si ganduri cum sa i-o platim batranului, ne-am calmat. Deja ne gandeam cum sa facem mingea inapoi, ne gandeam sa schimbam camera, coasem pielea. Vroiam mingea inapoi, dar nu am putut sa o refacem.

Dupa vreo alte doua luni, am hotarat sa cumparam din nou un artex, am pus fiecare mana de la mana si am strans bani de unul nou. Acest artex nu a vazut cum arata betonul, nu a vazut cum arata gradina mosului, nu a vazut cum arata un geam, ne-am jucat cu el decat in parc si nu lasam pe oricine sa aibe onoarea sa puna mana, respectiv piciorul pe mingea noastra.

Si cum blogul meu este un Youtube-friendly, am gasit o piesa care ilustreaza perfect diferentele dintre atunci si acum.

P.S.: Batranul, care ne-a spart mingea, a murit acum 2 ani. S-a nimerit ca niciunul dintre “fotbalistii” din cartier nu a fost la inmormantare, asa cum a prezis vecinul senior.

P.P.S: As vrea sa adaug o poza sau doua, cu poarta ( daca inca mai exista ) si gardul vecinului care ne-a spart mingea.

Later edit: Mi-am adus aminte denumirea artex-ului🙂, era un Select.

    • vulpoi
    • June 10th, 2009

    Stiu cum e treaba cu poarta de fotbal. Si cata oftica pe noi cand bateau astia covoarele….
    P.S. L-ai scris pentru Visurat nu?

      • bondarelu
      • June 10th, 2009

      da da… cum is mare fan al al Italiei, si mai ales a lui Del Piero, era imposibil sa ratez concursul

  1. No trackbacks yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: